DE CE SE SFORĂIE

Fluxul de aer normal în somn
Respiraţia normală este nazală şi la fel ar trebui să fie şi pe durata somnului. Respiraţia pe gură, deci este un fenomen non fiziologic, care devine necesar atunci când există dificultăţi în respiraţia pe nas.
În respiraţia pe nas aerul parcurge o cale care este posterioară aşa-zisului istm al orificiilor, îngustarea amigdalo – palatală. De fapt, de la nări, fluxul aerului traversează rinofaringele, orofaringele şi apoi hipofaringele, neimplicând vreodată partea orală.

Dificultate respiratorie: roncopatia
Fenomenul sforăitului este în primul rând acustic, de intensitate variabilă şi nu este mereu în legătură directă cu gravitatea situaţiei.

Sforăitul are loc din cauza trecerii cu dificultate a aerului prin primele căi respiratorii pe perioada somnului. Vibraţia următoare a ţesuturilor moi este cauza sunetului caracteristic. Pe perioada somnului, relaxarea muşchilor gurii, limbii şi gâtului, împiedică trecerea aerului.

Când fluxul aerului este împiedicat de o condiţie de reducere a diametrului căii respiratorii obişnuite, aerul inspirat intră cu viteză mare, şi provoacă o creştere a presiunii negative inspiratorii. Acest lucru, cu accesibilitatea redusă a canalului de aer favorizează roncopatia, care poate fi determinată atât în caz de respiraţie nazală, cât şi orală, dat fiind că obstacolele din căile respiratorii pot fi localizate în nas, în orofaringe şi în hipofaringe (deviaţie de sept, hipertrofia osului din cavitatea nazală, polipi nazali). Urmarea este vibrarea, în inspirare, a palatului moale şi a structurilor vibratile.

O relaxare mare a ţesuturilor moi agravează situaţia deoarece respiraţia devine destul de dificilă pe perioada somnului, până la degenerarea în apnee de câteva secunde, provocând sindromul dăunător de apnee nocturnă.